POVESTEA STUPULUI “NEVROTIC”

Ion ALECSOIU
(orice asemănare cu personaje, fapte şi întâmplări din realitatea românească nu este întâmplătoare)

Stupul şi-a consumat mierea. Albinele truditoare au început un zumzăit sonor şi persistent împotriva trântorilor care au delapidat bugetul. Corupţia a devenit politică de stat, iar mafia domină stupul. Peste 4 miliarde, da aţi citit bine, mi... li... ar... de euro, a constatat Curtea de Conturi, au dispărut fără urmă din bugetul asigurărilor sociale. Implicându-se “fără treabă” în aşa-zisa reformă a sănătăţii, tartorul cel mare al trântorilor portocalii, supranumit de o albinuţă gureşă de la o televiziune centrală “cel dintâi doctor”, a spus o ghicitoare despre o albină harnică, îmbrăcată în uniforma SMURD, ghicitoare pe care albinele protestatare nu au gustat-o, ba dinpotrivă, au considerat-o o mitocănie şi strângâdu-se într-un loc universitar, au început protestul strigând tot mai tare “Jos Tartorul!”, “Demisia!”, “Ieşi afară...” “Tartorul şi gaşca lui sunt ruşinea neamului”, “A venit vaporul, ca să ia... tartorul”!”
Instantaneu, seară de seară, albinele truditoare au continuat protestele împotriva tartorului, împotriva trântorilor analfabeţi şi incompetenţi, care guvernează tot incompetent stupul, dar si a viespiei blonde, duduia favorită a tartorului-şef.
Trântori burduhănoşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi în uniformele stupului, au încercat să intimideze cu prezenţa lor mulţimea albinelor care protestau, dar departe de a se lasa intimidate, albinele au început să zumzăie tot mai tare şi diversificat, lozinci şi înpotriva prim-tartorelui şi a viespiei hoaţe de voturi, a altor trântori portocalii, zumzăit care nu place deloc urechilor acestora.
Prim-tartor al guvernului din stup, este un trântor mic şi fără personalitate, care deşi zice că se pricepe la prima-lege a stupului, el îl urmează orbeşte pe tartorul-şef în încălcarea ei, lucru care irită la maxim mulţimea truditoare. Unificarea alegerilor, nu comasarea cum greşit le-a denumit, în stup, pentru care prim-tartorul şi-a asumat răspunderea a iritat la maxim mulţimile truditoare, care văd în asta încă un truc portocaliu de fraudare a alegerilor, considerate cândva democratice în stup...
Albinele protestatare se mai vaită de sărăcie, de faptul că una au promis şi alta au făcut tartorii din fruntea stupului, ca austeritatea a devenit constrângere, că democraţia a devenit... dictatură. Astfel că în 64 de celule mari şi mijlocii ale stupului foarte multe albine au protestat paşnic, zi de zi. Tartorul şef dictează aproape tot în stup. Voinţa lui devine peste noapte lege şi nu de puţine ori se spune prin fagure, că tartorul şef ar fi părtaş alături de alţi mari trântori, consideraţi “băieţii deştepţi ai tranzicţiei”, la jaful economic al stupului.
Albinele truditoare şi sărace (41%), sunt cele care suferă cel mai mult austeritatea in stup. Trântorii portocalii, profitori ai acestei austerităţi, cu o nesimţire greu de imaginat în lumea democratică, pun impozite şi taxe peste taxe, strâng euro peste euro, îşi fac vile megalomanice, umblă în maşini ultra luxoase, însoţiţi permanent de gărzi de corp, huzuresc în lux şi desfrâu, în timp ce albinele obişnuite, nu au ce pune pe masă...
Reacţia trântorilor portocalii împotriva protestatarilor a fost una vehementă. Prim-tartorele i-a numit... “cumpalaci”, un trântore ochelarist i-a numit “viermi”, altul “mahalagii”, iar purtătorul de palavre portocaliu, trântorele Cotoi a calificat stupul drept... “nevrotic” şi a trimis albinele protestatare să vadă un... film. Acum toţi portocalii vor dialog, după ce atâta timp au încălecat ... poporul, refuzând să discute problemele stupului cu opoziţia şi chiar cu... cu o televiziune de ştiri neaservită puterii totalitare.
Plin de umor, poporul truditor, cere unanim într-un glas, stigând lozonci haioase, ca trântorii de la putere să-şi dea DEMISIA, ca să fie desemnat un GUVERN TEHNOCRAT, care să organizeze ALEGERI ANTICIPATE NU COMASATE! Aşa s-ar instaura din nou democraţia, s-ar mai putea salva câte ceva, înainte de a fi prea târziu.
Tartorul-şef, jucător cu soarta poporului, tace şi priveşte ruinarea economică a stupului, dar nu o vede. Ascultă glasul poporului, dar... nu-l aude. Trăieşte în stup, dar nu simte durerea lui.
Oare urmează ROIU!

SĂRBĂTORI TRISTE

România, patria inimilor noastre, este tristă. Este tristă pentru sărăcia la care este condamnată chiar de către cei care ar trebui să lupte pentru ridicarea nivelului ei de bunăstare. Tristeţea s-a aşezat peste o populaţie veselă, plină de viaţă. O lăcomie groaznică stăpâneşte aşa-zisa clasă conducătoare însetată, nu de îmbogăţire, ci de... supra-îmbogăţire. Interesele personale puse înaintea celor naţionale, duc la sapă de lemn o naţiune milenară, care a trăit în demnitate şi a supravieţuit, numeroaselor vicisitudini, pe care istoria nu le uită şi nu le iartă. Diviziunea muncii în România constă în faptul că cei bogaţi, sub înalta protecţie a guvernului portocaliu, continuă să se îmbogătească chiar pe timp de criză, în timp ce săracii acestei tări, oamenii cinstiţi care respectă legile şi plătesc taxe şi impozite la stat, continuă trist, dar galopant, drumul spre sărăcie.
Măsurile luate de premierul Boc şi de guvernul portocaliu de "îngheţare" a salariilor bugetarilor şi pensiilor de toate felurile, contrar tuturor legilor în materie, au tăiat pofta de petrecere a românilor şi nu fac decât să ducă la pauperizare. Creşterea continuă a preţurilor, chiar dacă moneda naţională nu se devalorizează faţă de euro, limitează puterea de cumpărare a oamenilor cu venituri mici, scade consumul şi duce sigur la degradarea stării de sănătate a populaţiei. S-au desfiinţat şi închis zeci de spitale, iar peste 7.000 de medici au ales să muncească în ţări care-i respectă şi îi remunerează decent. Acum în România se trăieşte cu salarii reale mai mici decât înainte de '89, dar cu preţuri la nivelul european al anului 2011.

Preşedintele României, garantul respectării Constituţiei, nu este deloc interesat de prevederile art. 43, (la care nu face referire niciodată), privind un nivel de trai decent pe care guvernul trebuie sa-l asigure populaţiei, de ce se întâmplă cu viaţa românilor. Domnia sa are atribuţii constituţionale doar pe linie de politică externă şi apărare, atribuţii pe care le neglijează total(vezi relaţiile cu China, Rusia şi cu unele ţări din UE, vezi nemulţumirile pensionarilor militari), dar le ştie pe toate. Unde s-a amestecat Traian Basescu, a fost distrus totul. Sănătate, învătământ, cultură, economie, dezvoltare, turism, finanţe, biserică, armată... El confundă rolul său de reprezentare pe care il dă Costituţia, cu cel de "angajare" a problemelor României, pe care s-o spunem drept, nu le cunoaşte, nu are studii de specialitate şi nu ascultă nici sfaturile consilierilor săi. România merge spre o direcţie greşită, spun 85 % dintre români, are datorii externe groaznice care se apropie de 100 miliarde euro, şi-a vândut sau şi-a distrus aproape întregul potenţial economic, somajul identificat este de 7%, dar cel real este dublu şi ca şi când toate nenorocirile româneşti erau insuficiente, o secetă de aproape 6 luni a compromis recolta de grâu pentru anul care vine.

În ultimii patru ani România a stagnat din punct de vedere economic. Bugetul ei, sursă de îmbogăţire a "băieţilor deştepţi" cu largul concurs al miniştrilor cabinetului Boc, cu toate că este mai mare an de an, a devenit insuficient. Expresii de genul; "atât îşi poate permite România" sau "România nu poate mai mult" au devenit nişte şabloane de acoperire ale hoţiei şi incompetenţei celor care cred fals, că ei sunt... România.

Cota de încredere a guvernului şi a preşedintelui în rândul populaţiei se poate scrie cu o singură cifră. Marşul spre dictatura portocalie continuă, tulburat doar de manifestări sporadice ale "revoluţionarilor" şi pensionarilor, căci societatea civilă este absentă total din viaţa cetăţii. Opoziţia din parlament este neputincioasă, dar ciolanul este mult mai gustos decât fasolea, iar migraţia spre ciolan a unor parlamentari de neoprit.

Măsura angajării răspunderi Guvernului României pentru Legea privin comasarea alegerilor locale cu cele legislative, demonstrează clar, că guvernul României nu este condus de profesorul în drept constituţional Emil Boc, ci de marinarul-jucător, care iată, joacă polka pe statul de drept şi sfidează toate normele democraţiei.

Niciodată, dar niciodată, preşedintele nu a recunoscut că în România trăiesc şi oameni săraci, că este foamete, că munca acestora este furată cu nesimţire de marii îmbogăţiţi ai tranziţiei, prin diferite forme şi inginerii şmechere, pentru care ăştia nu răspund în faţa nimănui. O mafie multi-funcţională, acţionează peste tot şi peste toate, şi din a cărei recoltă se hrăneşte foarte bine, partidul portocaliu.

Sărbătorile au trecut. Au fost triste pentru marea majoritate a românilor. Bucuriile copiilor s-au limitat la colinde şi... vise că poate odată şi odată, după ce ei vor plăti datoriile României, angajate de impostori şi incompetenţi, foamea, cea despre care scriitoarea braziliană Maria-Carolina de Jessus scria că «este dinamita corpului omenesc», să fie doar o amintire neplăcută.

Benone Sinulescu - In Gradina Lui Ion.mp3 Download at rapidlibrary mp3 music

OLTEANCA DIN ARIZONA

Un banc oltenesc: Ştiţi de ce au oltenii gâtul lung? Ca să vadă peste Carpaţi unde sunt funcţii de şefi neocupate... vine răspunsul.
Lasând glumele cu olteni la o parte, vom vedea cum oltenii noştri au ajuns departe. Nu am ales pentru acest articol, un oltean milionar sau mare magnat, ci un om simplu, o olteancă, acum cetăţean al SUA, care este foarte mulţumită de realizările ei şi de modul de viaţă american, în care s-a integrat perfect. Vom vedea cum hărnicia şi respectul te ajută să progresezi, cum prejudecăţile sunt învinse de realitate, cum marile bucurii te însoţesc în viaţă, şi ce însemnă să-ţi făureşţi o viaţă, pe care nici măcar n-ai visat-o.

Cristina Oprea s-a născut în Bucureşti din părinţi get-beget olteni, dar pe care la vârsta de 14 ani a trebuit să-i urmeze în comuna Fărcaşele, lângă Caracal în judeţul Olt, unde şi-a continuat şi studiile şi a rămas alături de ei, trăind printre olteni adevăraţi.. Aici l-a întâlnit pe Gelu, viitorul ei soţ, un vecin, care se stabilise de mai mult timp în Arizona, crescut şi educat într-o familie de oameni credincioşi, şi care a pus stăpânire pe inima Cristinei. Căsătoria a fost iminentă. S-au cununat la biserica ortodoxă din Fărcaşele, iar petrecerea a fost una de vis la restaurantul «Primavera» din Caracal.

Cristina păstrează încă amintiri frumoase de la nunta lor din 2001, anul în care, la numai o lună după atacurile asupra WTC, ateriza pe pământ american, cu inima cât un purice, stapânită de emoţie şi bucurie. Uimită de noile imagini, de tehnologia din aeroport, dar şi de indiferenţa oamenilor care par mereu preocupaţi de viaţa lor, totul i se părea Cristinei ciudat. Soarele era mai strălucitor decât în Câmpia Boianului, iar un miros deosebit persistent era ceva nou pentru ea. Şi-a văzut noul ei domiciliu, şi i-a plăcut.

Adaptarea a fost însă dificilă. Fără să cunoască engleza, fiind şi însărcinată, singură acasă, pentru că soţul lucra, măcinată de dorul de ţară, olteanca noastră cu multă energie şi ambiţie, a reuşit cu ajutorul calculatorului, al soţului şi al unor cursuri de specialitate să înveţe limba. Treptat, Cristina s-a acomodat şi acum la 10 ani, nu mai are nicio problemă aşa-zis «americană ».

După un an, Cristina a adus pe lume o fetiţă superbă pe care a botezat-o la biserica ortodoxă din Glendale-Arizona, cu numele Julia-Claudia. Mult timp s-a dedicat creşterii şi educaţiei Juliei şi încă se mai ocupă. A crescut-o şi a educat-o «în stil româno-american», pentru că «ea contează cel mai mult în familie» cum afirmă grijulie tânăra mamă.

Acum Julia-Claudia are 9 ani, este în clasa a IV-a, este cea mai buna la învăţătură din clasa ei şi este integrată programului «Gifted Student», pentru copii mai inteligenţi decât vârsta lor. Cristina este foarte mândră că fiica ei vorbeşte bine româneşte şi chiar foloseşte perfectul simplu ca în Oltenia: mâncai, făcui, spălai.etc.Julia spune că vrea să se facă profesoară sau... fotomodel. Dar până atunci învătăţura trebuie să continue pentru că fără carte... Cristina mai povesteşte cât de încântată a fost fiica ei când au vizitat ultima dată România, cât s-a bucurat de «familia cea mare» din Oltenia şi de libertatea de joacă. Au fost şi unele necazuri prilejuite de ţânţari, dar şi de lipsa unui McDonalds la Caracal.

Întrebată despre alte reuşite în viaţa ei americană, Cristina a spus: "In ordine cronologică printre reuşitele mele se numără obţinerea permisului de conducere. Ulterior am făcut nişte cursuri de limba engleză, de computere, iar când a crescut fetiţa un pic mai mare am urmat şcoala de asistente medicale, pe care am absolvit-o cu nota maximă. După şcoală am început serviciul, la un spital din apropiere şi când a venit şi prima maşină..."

Dar marea bucurie din viaţa Cristinei a fost obţinerea cetăţeniei americanane. In grupul care a depus jurământul şi a obţinut certificatul de cetăţenie a mai fost un român, preotul paroh al bisericii ortodoxe «Sf. Ioan Boterzătorul» din Glendale, Gheorghe Libotean.

Olteanca noastră din Arizona este foarte mândră şi pentru că vorbeşte fluent, scrie şi citeşte în limba spaniolă, limbă pe care nu se ruşinează să spună că a învăţat-o mai mult de la faimoasele telenovele de pe canalele TV hispanice. Consideră că acestă oportunitate este binevenită, având în vedere că viaţa ei şi a familiei se desfăşoară printre latini.

Gelu, soţul ei, era un pasionat al maşinilor sport şi al tenisului de masă, pasiuni care odată cu naşterea fetiţei lor, au cam dispărut. Cristina povesteşte cu încântare despre dragostea soţului ei pentru familie, despre eforturile pe care ei le fac împreună pentru ca familia să nu cunoscă efectele crizei americane.

Cristina şi Gelu Oprea sunt un exemplu de români, care prin muncă şi perseverentă, prin seriozitate şi dragoste, au reuşit să se integreze patriei de adopţie, să fie cu adevărat cetăţeni americani, dar care nu-şi uită şi nu-şi reneagă originea românească. Ei se simt mândri când povestesc de Oltenia, de viaţa din România, dar sunt dezamăgiţi că au constatat că şi în Arizona mai sunt români, care deşi vorbesc româneşte prin magazine, când mai aud vorbindu-se româneşte prin jur... o trec pe engleză, pentru a evita sa intre în discuţii cu nişte conaţionali oneşti. « Să le fie ruşine!», îi mustră olteanca noastră din Arizona.

Dorul de România îl simt constant, dar progresul tehnologic, internetul şi programele tv prin satelit, face ca acesta să fie oarecum diminuat. Aproape zilnic, Cristina ia legatura cu cei de acasă, le stie bucuriile şi durerile, se bucură sau suferă odată cu ei.

Acum este mult mai ocupată decât la începuturile ei americane. Deşi Gelu lucreză ca menager al unui magazin, acasă mengerul este... Cristina. Ea se ocupă de bunul mers al vieţii lor în Arizona, ea stie ce nevoi are frumoasa ei familie.

Acum ei au mulţi prieteni cu care se vizitează, merg la petreceri,onomastici, ies la picnic, în excursii la munte sau prin parcurile de distracţii, se ocupă şi de strângerea unor fonduri pentru acte de caritate prin biserica ortodoxă din Glendale. Timpul însă pare mai scurt, zilele parcă trec mai repede. Ocupaţi cu serviciul, cu traiul de zi cu zi oltenii noştri din Arizona spun "prezent" vieţii americane, trăind în ritmul ei..

Acum, la 10 ani de la sosirea în SUA, Cristina concluzionează: "au fost zile bune, dar şi zile rele... Am trecut şi prin lacrimi şi prin frică sau teamă de necunoscut, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit şi sunt fericită pentru tot ce am realizat şi sper să cresc mult mai mult şi în plan profesinal, uman şi familiar"... Aşa să fie!

Soarele parcă străluceşte acum în Arizona, la fel ca în Câmpia Boianului, iar mirosul acela ciudat de smog... parcă a dispărut.

SERGIU CIOIU 71

Domnul Sergiu Cioiu este un valoros artist şi interpret de muzica uşoară românească. Domnia sa este şi un bun prieten al municipiului Târgu Jiu pe care l-a vizitat in nenumarate rânduri, şi pentru că soţia dumnealui avea bunicii din acest frumos oraş. Sergiu Cioiu este interpretul, încă neegalat al tripticului brâncuşian, „Poarta Sărutului”, „Masa Tăcerii” şi „Coloana Fără Sfârşit”, piese compuse de unul dintre marii compozitori de muzică uşoară, Alexandru Mandy, cel care a realizat „o punte între două arte”, muzica şi sculptura, arte care nicăieri în lume nu se mai întâlnesc.
Domnul Sergiu Cioiu trăieşte acum în Canada, dar este la curent cu tot ce se întâmplă în ţară. Din păcate criza financiară s-a abatut şi asupra artei, dar mai ales asupra autorităţilor municipiului Târgu Jiu, care deşii doresc să exprime recunoştiinţă marilor artişti, pentru frumoasele piese muzicale ataşate ansamblui sculptural brâncuşian, nu gasesc nici timp, nici banii necesari.
Pentru cei care nu-l ştiu pe domnul Sergiu Cioiu, le reamintesc câteva piese. Încep acel teribil „Cântec al Vântului” ce prevestea noua dictatură de după 1975, „Glasul Tău”, un emoţionant omagiu adus marii interprete Maria Tănase sau „Primul Loc de pe Pământ” ori „Venise Vremea”... cântece care îţi rămân lipite de suflet.
Pe 7 octombrie maestrul şi-a sărbărorit cei 71 de ani frumoşi motiv pentru care, cei care şi-au amintit l-au felicitat în diferite feluri, gesturi superbe pentru un mare artist român, venite să aline dorul de Romania şi de prieteni.
Din păcate nici autorităţile culturale din Romania, nici cele administrative din municipiul Targu Jiu nu şi-au putut aduce aminte de eveniment, cu toate ca fuseseră informate prin mailuri, căci numai la noi la români se poate vedea atâta nepăsare şi dezinteres pentru cei care au făcut artă adevărată în vremuri tulburi. Toate ţările civilizate din lume îşi respectă şi îşi preţuiesc artiştii. România îi batjocoreşte, dar se face preş la picioarele vedetelor din străinătate...
Imi place să cred ca domnul Sergiu Cioiu, un bonom în felul dumnealui va observa cine şi cum îl apreciază, va şti să-i ierte pe cei care l-au uitat... în numele cărora scriu eu urarea:
LA MULŢI ANI FRUMOŞI ŞI FERICIŢI STIMATE MAESTRE!

Dreptul meu la sănătate
Sunt pacientul român care are nevoie de ajutorul statului pentru a-şi îngriji sănătatea. Ajutorul statului este esenţial. El constă în servicii de intervenţie şi salvare, în medici specialişti care să mă consulte şi să-mi stabilească diagnosticul, în farmacii care să-mi asigure medicamentele pentru tratamentul prescris. Mai constă în spitale, unde să fiu bine tratat şi ţinut sub supraveghere, în tehnică medicală performantă, într-un sistem de recuperare eficient. Pentru serviciile statului, eu pacientul român, fie că vreau fie că nu, plătesc. Prin lege contribuţia mea lunară de 5.5% din venit, intră automat în conturile unei Case de Sănătate, care are obligaţia să-mi asigure în limita posibilului sănătatea, pentru ca eu să fiu în masură să muncesc pentru binele naţional.
Din păcate inima mea, care are o patrie ce se cheamă România, este în suferinţă, când vine vorba de sănătatea naţională. Patria inimii mele este şi ea bolnavă. Sănătatea ei a fost deturnată. Sănătatea nu mai este naţională. Incompetenţa profesională, o caracteristică a guvernului condus de foarte incompetentul Emil Boc, nu este omisă nici la Ministerul Sănătăţii. Ministrii incompetenţi, de ce ar fi altfel, ce provin din UDMR au fost desemnaţi să conducă sănătatea. Fondurile provenite de la buget sunt insuficiente, iar cele în cascadă de la CNSAS (Casa Naţională de Sănătate şi Asigurări de Sănătate), nu ajung şi la mine, pacientul, ci sunt deturnate fraudulos spre interese politice şi de grup ale camarilei politice. Firme căpuşă, conduse de oameni politici sau de rude ale acestora, se hrănesc şi îmbogăţesc din banii publici, în detrimentul oamenilor suferinzi ai României. Datoriile uriaşe ale unor companii şi regii naţionale ce aparţin statului la CNSAS sunt pe cale de a fi şterse, sau prescrise şi astfel, banii cuveniţi sănătăţii românilor daţi „pe Apa Sâmbetei”.
Cu toate că sumele destinate sănătăţii naţiunii au crescut considerabil faţă de 2008, că peste 70 de spitale rurare sau orăşeneşti au fost dezafectate, a se citi desfiintate pentru că „nu erau eficiente economic (!!!)”, cum a justificat notarul Cseke Attila - fostul ministru al sănătăţii, sistemul de sănătate şi asigurări sociale este în mare suferinţă. Ministrul Cseke şi-a prezentat demisia, dar udemeriştii nu renunţă la ciolanul guvernării şi, ei care au obţinut doar 7% din voturi la ultimele alegeri, detin acum 17% din portofoliile ministeriale ale Guvernului României. Bineînţeles că noul ministru al sănătăţii, de data aceasta medic, Ritli Ladislau v-a continua programul de distrugere a sistemului de sănătate. Ameninţând cu „ieşirea de la guvernare şi suspendarea preşedintelui Băsescu”, UDMR a obţinut tot ce a cerut. A reuşit „să smulgă” CNSAS-ul din mâna lacomă a PD-L, dar precis că „serviciile medicale în folosul pacientului” nu se vor îmbunătăţi. Un lup lacom, a fost schimbat cu alt lup lacom.
Sumele destinate serviciilor medicale şi medicamentelor se acordă spitalelor, clinicillor şi farmaciilor lunar, dar se epuizează in 10 -15 zile. Eu, pacientul român, sunt trimis acasă şi rugat să revin dupa data de 1 a lunii viitoare, când vor fi fonduri, de parcă durerile care-mi provoacă suferinţă vor putea fi... reprogramate în funcţie de bugetul CNSAS.
Un exemplu grăitor de deturnare a fondurilor sănătăţii este cel al Casei Judeţene de Sănătate Iaşi, care şi-a făcut din bani publici, destinaţi sănătăţii celor care au cotizat... un post de televiziune, post foarte implicat în lupta politică (HIH-Tv).
În acest timp, la uşa mea vin fel de fel de oameni, care-i cer o contribuţie în bani, pentru care se oferă să-mi taie chitanţă, în vederea salvării vieţii, unui copil, a unui tânăr sau tânără, printr-o operaţie costisitoare care se face numai în străinătate... De ce vin oamenii aceştia la mine, un pacient? De ce organismele sanitare ale României nu se ocupă de aceste cazuri deosebite? Răspunsul este unul singur. Statul vrea doar banii mei, sănătatea mea nu contează.
Pentru că marii granguri politici îşi rezolvă problemele cu sănătatea la Viena, Bolzano, Tokyo, Tel Aviv sau Istambul, bineînteles pe bani publici, încrederea în medicii români a scăzut simţitor. Totuşi ei sunt apreciaţi în ţară şi bine plătiţi în state în care guvernele se preocupă şi de sănătatea populaţiei. Dreptul meu la sănătate, aici în ţara mea, este terfelit prin nepăsarea celor platiţi să mi-l asigure şi dezinteresul celor care trebuie să supravecheze respectarea legilor sănătăţii.
Mie, pacientul român, Guvernul Boc şi ministrul Ritli Ladislau îmi oferă doar perspectiva unui... „loc cu multă verdeaţă, unde nu e nici durere, nici suspin...” Aşa să le ajute Dumnezeu !

Poezie-protest
O poezie-protest, concepută de un ofiţer, circulă, tot de la Timişoara, sub formă de viral, pe internet. Textul este dedicat alianţei toxice PDL-UNPR-UDMR, tripleta care şi-a propus să distrugă total această ţară. Începem şi noi, ca oameni bine informaţi, să credem că indivizii ăştia sunt trădători de neam şi ţară.
Versurile, maestre:

Nu-i iertaţi!

O haită de borfaşi, mecanic colorată,
Supusă ritualic aceluiaşi consemn,
Îndepărtată crud de mamă şi de tată,
Ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…

În fruntea ei, dementul, o javră ordinară
Care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
Descreieratul care a semănat în Ţară
Doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

Nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
Pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
Adunătură oarbă de venetici şi hoţi...
Fugiţi,spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

Aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
Artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
Justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
Pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…

Ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
Bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
Guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
E semn că este vremea cu haita ta să pleci…

Pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
Pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
Ai pus guvernul ţării Elenei la picioare
Şi balele oranj în cale i se-aştern…

Din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
Iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
Simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
Borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…

Ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
Spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
Azi au sosit, istoric, secundele şi ora
Să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

Nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
Nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
Ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
Jucat naţional făr` nicio remuşcare...


Nu foarte relativa noastră sărăcie
Ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
Ci starea ei impusă, de gravă umilire,
Pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

Pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
Doar disperarea noastră o va putea opri,
Să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
Stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…

Nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
E tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
Lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
Şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul ... de-a murii.