Duminică 7 octombrie a fost o minunată zi de toamnă. Vremea însorită, deosebit de caldă a scos din case sute de localnici care şi-au găsit în Parcul Central al oraşului Târgu Jiu, un binemeritat loc de recreere şi de odihnă. Programul de evenimente culturale gorjene al Şcolii Populare de Arte din Târgu Jiu susţinut de ziarul românilor de pretutindeni, Gândacul de Colorado, a cuprins şi relansarea cântecului “Poarta Sărutului”, muzica şi versuri Alexandru Mandy, interpretare Sergiu Cioiu, cântec ce a răsunat în Parcul Brâncuşi, împreună şi cu alte melodii ale aceluiaşi compozitor, spre deliciul asistenţei, ieşite la promenadă. Evenimentul a avut loc chiar la Poarta Sărutului prin grija deosebită a domnului profesor Viorel Gârbaciu, directorul Scolii populare de Arte. Scris în 1970, cântecul a fost un succes al timpului, alături de celelalte compoziţii ale aceluişi tandem, compozitor-interpret Mandy-Cioiu, Masa Tăcerii şi Coloana Înfinitului, dar care şi ele din păcate, au luat calea uitării. Domnul Viorel Gârbaciu (foto) a menţionat ca aceste melodii au valoare patrimonială şi este de neconceput ca ele să se piardă în negura uitării, aşa cum s-a întâmplat cu alte mii de cântece din muzica uşoară a românilor. Pentru că sunt dedicate monumentelor de la Târgu Jiu, cu atât mai mult trebuie păstrate mereu, aproape de sufletul gorjenilor. Trebuie ţinute în atenţia publicului gorjean, pentru că generaţiile tinere nu le cunosc. Muzica lor este înăţătoare, iar versurile minunate evocă legende de dragoste şi multă melancolie, ce vin şi susţin măreţia operelor brâncuşiene. Vorbitorul a mai spus că oraşul are nevoie de creaţiile lui Mandy şi a urat un sincer la mulţi ani îndrăgitului interpret Sergiu Cioiu, cu prilejul zilei de 7 octombrie ziua sa de naştere, pe care a propus-o ca “Zi a Porţii Sărutului”. Prin melodiile sale, dedicate monumentelor din Târgu Jiu, Mandy a făcut “o punte” între două arte, sculptura şi muzica, arte care nicăieri în lume nu se mai întâlnesc. Din păcate aproape de loc exploatată legătura dintre cântec şi monument se pierde încet-încet. S-a mai spus că de 3 ani există la Primăria din Târgu Jiu, propunerea ca o stradă a oraşului să poarte denumirea “Compozitor Alexandru Mandy”, iar interpretului acestor melodii, domnul Sergiu Cioiu să-i fie decernat de catre Consiliul Municipal Târgu Jiu, titlul de “cetăţean de onoare”, propunere care nu a fost incă supusă dezbaterii, recunoştiinţa autorităţilor locale faţă de marii artişti, fiind amânată. Cetăţenii oraşului ştiu că un mare oraş italian, Verona, datorită tragediei shakesperiene “Romeo şi Julieta”, aduce municipalităţii un miliard de euro anual, de la turiştii veniţi să viziteze un balcon medieval şi un mormânt... “presupuse” ale Julietei. Municipiul Târgu Jiu are mai mult, dar situaţia turismului nu este una bună. S-a mai menţionat şi faptul că acest eveniment este şi un omagiu adus compăzitorului Alexandru Mandy, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 7 ani. Doamna Adina Andriţoiu, director al Centrului Cultural Brâncuşi a evocat personalitatea marelui Brâncuşi, a apreciat melodiile şi a promis o implicare totală în viaţa culturală gorjeană, pentru binele tinerei generaţii apreciind iniţiativa Şcolii Populare de Arte şi a ziarului Găndacul de Colorado. A fost o duminică încărcată de muzica şi poezia neuitatului Mandy, a fost o plăcere să fiu în parc la acest eveniment cultural minunat a spus doamna Elisabeta Gâlcescu, o talentată poetă gorjeană. În final toată lumea a fost de acord să adreseze urări de fericire şi sănătate îndrăgitului interpret Sergiu Cioiu şi un călduros: La mulţi ani!

DUREREA ONOAREI RĂNITE

DUREREA ONOAREI RĂNITE

Cuvântul onoare defineşte poate cel mai mare pachet lingvistic destinat calităţilor umane. Integritate morală, probitate, demnitate, cinste, reputatie, onestitate, faimă, mândrie, preţuire, consideraţie, respect, stimă şi nu în ultimul rând cea de patrioţism, calităţi care definesc un nepreţuit caracter uman. Un om de onoare este un om cu principii sănătoase asupra idealurilor vieţii, preţuit de societate, a cărui politeţe şi respect pentru ceilalţi membrii ai comunităţii este stimată şi respectată de aceştia., al cărui cuvânt nu poate fi pus niciodată sub semnul îndoielii. Armata României este instituţia în care românii au cea mai mare încredere, alături de biserica tradiţională pentru că poporul ştie că acestea îl apără, că sunt compuse din oameni de onoare. Ca un trăitor într-un mediu strict, unde onoarea este un principiu, nu m-am dezis vreodată de ea devenită sacră în viaţa mea, nu am renunţat la pricipiile care mi-au luminat drumul în viaţa militară unde am slujit trei decenii cu mândrie şi cu satifacţia misiunii îndeplinite şi de unde am plecat oarecum muţumit de realizările mele. Militarii ştiu întotdeauna că onoarea lor este apărată de lege, de comandant şi camarazi, că principiile vieţii militare sunt călăuzite de un cod al onoarei militare de comportarea şi devotamentul lor ca apărători al patriei, care deseori în condiţiile luptei, merg până la sacrificiul suprem. Jurământul de credinţă depus de militari este sacru şi pentru nerespectarea lui, militarii răspund în faţa unei justiţii mult mai severe. Dar iată, uneori se întâmplă ca onoarea forţelor armate române să fie rănită, de însuşi comandantul zis “suprem”, cel care a jurat în faţa Parlamentului României “să-şi daruiescă toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertătile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”, şi a minţit. Propăşirea materială şi spirituală s-a transformat în prăbuşire în sărăcie şi abandon şcolar. Respectul Constituţiei a lipsit cu desăvârşire. Cum să respecţi ceva ce vrei să schimbi? Democraţia, drepturile şi libertăţile fundamntale au fost încălcate mai ceva ca-n vremea dictaturii comuniste. Telefoane ascultate, dosare politice, oameni târâţi prin tribunale de o justiţie partizană, care la rândul ei, a fost desemnată pe criterii politice.. Un lucru foarte grav este faptul că Preşedintele Consiliului Suprem de Apărare şi comandant al forţelor armate este un inverşunat duşman al suveranităţii naţionale, a dreptului suveran al poporului român de a decide asupra viitorului său. Măsurile luate de a cumpăra pentru dotarea armatei avioane second-hand, avansările politice şi ilegale în grade militare de ofiţeri superiori şi generali a peste 2.700 de inşi din camarilla politică, oameni care, în mai toate cazurile, nu au nimic comun cu armata, care nu au transpirat o secundă pe câmpurile de instrucţie, în poligoane sau în servicii interminabile de pază, gardă şi ordine, îl descalifică pe comandant şi ranesc onoarea unei armate aflate acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare. Sesizată de încălcările repetate ale Constituţiei, majoritatea parlamentară a votat suspendarea preşedintelui României şi comandant al forţelor armate, iar la Referendumul Naţional din 29 iulie poporul roman, suveran, cu o majoritate zdrobitoare, 87,53% adică peste 7,4 miloane de români, a votat pentru demiterea preşedintelui. Dar… Pentru că suveranitatea poporului român a fost cedată UE, pentru că 6 membri ai Curţii Constituţionale au încălcat flagrant Constituţia şi art.10 din Legea 3/2000, privind referendumul, comandantul lipsit de onoare a rămas în fruntea unei oştiri care-l detestă, lucru ce nu ar fi fost posibil în nicio altă ţară membră UE. Armata este în slujba poporului, iar poporul nu i-a mai încredinţat comanda demisului, pentru că… cel care spunea că este un mare democrat, care “dacă nu va avea un singur vot mai mult decât cei care au votat pentru demitere, nu se va întoarce ca un laş la masa verde”. Şi totuşi… s-a întors. Ilegitim, dovedind că nu dă doi bani pe ce votează poporul, pe ce spune legea. Un om de onoare ar fi procedat ca preşedintele Nixon în celebrul caz Watergate. Prin demisia sa Nixon a arătat lumii că este un mare preşedinte ce a demisionat pentru onoarea SUA. Comandantul ilegitim al Armatei României a rănit grav onoarea acesteia, a umilit-o şi a minţit-o repetat prin fapte ilegale făcute în numele prerogativei funcţiei de comandant. Comandantul care nu-şi iubeşte subordonaţii, nu poate săvârşi actul de comandă. Cel al cărui nume nu mai vreau să-l pronunţ, nu iubeşte pe nimeni, cum spunea regretatul actor Emil Hossu. Durerea poporului roman este resimţită de armata naţională, dezonorată de un asemenea comandant. Însetat de putere şi de averi pentru sine, pentru familie, dar şi pentru o camarilla politică numeroasă, acesta a creat un precedent foarte grav în viaţa politică şi în cea a Armatei României, care nu a fost comandată niciodată de un preşedinte, demis de facto de popor. Acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare, îndurerată şi cu onoarea rănită, brava armată română ţine totuşi fruntea sus. LA MULŢI ANI!