DUREREA ONOAREI RĂNITE

DUREREA ONOAREI RĂNITE

Cuvântul onoare defineşte poate cel mai mare pachet lingvistic destinat calităţilor umane. Integritate morală, probitate, demnitate, cinste, reputatie, onestitate, faimă, mândrie, preţuire, consideraţie, respect, stimă şi nu în ultimul rând cea de patrioţism, calităţi care definesc un nepreţuit caracter uman. Un om de onoare este un om cu principii sănătoase asupra idealurilor vieţii, preţuit de societate, a cărui politeţe şi respect pentru ceilalţi membrii ai comunităţii este stimată şi respectată de aceştia., al cărui cuvânt nu poate fi pus niciodată sub semnul îndoielii. Armata României este instituţia în care românii au cea mai mare încredere, alături de biserica tradiţională pentru că poporul ştie că acestea îl apără, că sunt compuse din oameni de onoare. Ca un trăitor într-un mediu strict, unde onoarea este un principiu, nu m-am dezis vreodată de ea devenită sacră în viaţa mea, nu am renunţat la pricipiile care mi-au luminat drumul în viaţa militară unde am slujit trei decenii cu mândrie şi cu satifacţia misiunii îndeplinite şi de unde am plecat oarecum muţumit de realizările mele. Militarii ştiu întotdeauna că onoarea lor este apărată de lege, de comandant şi camarazi, că principiile vieţii militare sunt călăuzite de un cod al onoarei militare de comportarea şi devotamentul lor ca apărători al patriei, care deseori în condiţiile luptei, merg până la sacrificiul suprem. Jurământul de credinţă depus de militari este sacru şi pentru nerespectarea lui, militarii răspund în faţa unei justiţii mult mai severe. Dar iată, uneori se întâmplă ca onoarea forţelor armate române să fie rănită, de însuşi comandantul zis “suprem”, cel care a jurat în faţa Parlamentului României “să-şi daruiescă toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertătile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”, şi a minţit. Propăşirea materială şi spirituală s-a transformat în prăbuşire în sărăcie şi abandon şcolar. Respectul Constituţiei a lipsit cu desăvârşire. Cum să respecţi ceva ce vrei să schimbi? Democraţia, drepturile şi libertăţile fundamntale au fost încălcate mai ceva ca-n vremea dictaturii comuniste. Telefoane ascultate, dosare politice, oameni târâţi prin tribunale de o justiţie partizană, care la rândul ei, a fost desemnată pe criterii politice.. Un lucru foarte grav este faptul că Preşedintele Consiliului Suprem de Apărare şi comandant al forţelor armate este un inverşunat duşman al suveranităţii naţionale, a dreptului suveran al poporului român de a decide asupra viitorului său. Măsurile luate de a cumpăra pentru dotarea armatei avioane second-hand, avansările politice şi ilegale în grade militare de ofiţeri superiori şi generali a peste 2.700 de inşi din camarilla politică, oameni care, în mai toate cazurile, nu au nimic comun cu armata, care nu au transpirat o secundă pe câmpurile de instrucţie, în poligoane sau în servicii interminabile de pază, gardă şi ordine, îl descalifică pe comandant şi ranesc onoarea unei armate aflate acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare. Sesizată de încălcările repetate ale Constituţiei, majoritatea parlamentară a votat suspendarea preşedintelui României şi comandant al forţelor armate, iar la Referendumul Naţional din 29 iulie poporul roman, suveran, cu o majoritate zdrobitoare, 87,53% adică peste 7,4 miloane de români, a votat pentru demiterea preşedintelui. Dar… Pentru că suveranitatea poporului român a fost cedată UE, pentru că 6 membri ai Curţii Constituţionale au încălcat flagrant Constituţia şi art.10 din Legea 3/2000, privind referendumul, comandantul lipsit de onoare a rămas în fruntea unei oştiri care-l detestă, lucru ce nu ar fi fost posibil în nicio altă ţară membră UE. Armata este în slujba poporului, iar poporul nu i-a mai încredinţat comanda demisului, pentru că… cel care spunea că este un mare democrat, care “dacă nu va avea un singur vot mai mult decât cei care au votat pentru demitere, nu se va întoarce ca un laş la masa verde”. Şi totuşi… s-a întors. Ilegitim, dovedind că nu dă doi bani pe ce votează poporul, pe ce spune legea. Un om de onoare ar fi procedat ca preşedintele Nixon în celebrul caz Watergate. Prin demisia sa Nixon a arătat lumii că este un mare preşedinte ce a demisionat pentru onoarea SUA. Comandantul ilegitim al Armatei României a rănit grav onoarea acesteia, a umilit-o şi a minţit-o repetat prin fapte ilegale făcute în numele prerogativei funcţiei de comandant. Comandantul care nu-şi iubeşte subordonaţii, nu poate săvârşi actul de comandă. Cel al cărui nume nu mai vreau să-l pronunţ, nu iubeşte pe nimeni, cum spunea regretatul actor Emil Hossu. Durerea poporului roman este resimţită de armata naţională, dezonorată de un asemenea comandant. Însetat de putere şi de averi pentru sine, pentru familie, dar şi pentru o camarilla politică numeroasă, acesta a creat un precedent foarte grav în viaţa politică şi în cea a Armatei României, care nu a fost comandată niciodată de un preşedinte, demis de facto de popor. Acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare, îndurerată şi cu onoarea rănită, brava armată română ţine totuşi fruntea sus. LA MULŢI ANI!