ROMÂNIA, STAT DE DREPT? De Ion ALECSOIU Zilnic “politichia” românească este împănată cu expresii de genul; să apărăm valorile statului de drept, să construim sau să reconstruim instituţiile statului de drept, să modernizăm, să apărăm statul de drept etc., iar oamenii de rând se întrebă: care stat de drept? Cel care taie pensii şi salarii? Cel care îţi majorează prin TVA preţul oricărui produs necesar vieţii şi nu numai, cu 24%? Cel care a desfiinţat peste 70 de spitale şi a alungat personalul medical spre alte state? Cel care a distrus educaţia, cercetarea, cultura? Cel în care serviciile secrete practică o deşănţată urmărire a telefoanelor cetăţenilor? Cel în care sărăcia a ajuns la 40%? Cel care este gata să vândă pe nimic mafiei transnaţionale resursele minerale, otrăvind mediul înconjurtor cu cianuri? Cel în care un banal proces în justiţie durează uneori şi ani de zile?.Cel în care se fură digurile şi parazăpezile, fără discernământul analizei unor viitoare catastrofe? Cel în care anual “dispar” procente importante din PIB.? Cel care distribuie cele mai mari fonduri pentru transporturi şi infrastructura de transport, dar nu avem nici una nici alta? Cel cu cea mai mare rată a evaziunii fiscale din Europa? Cel în care votul popular şi suveranitatea sunt jucate în picioare de 6 oameni care se numesc judecători la Curtea Constituţională? Sunt întrebări la care românul de rând nu-şi poate da un răspuns lămuritor. Statul de drept este de fapt acela care este capabil în primul rând să asigure “un nivel de trai decent” cetăţenilor săi, cel în care dispar discriminările, nepotismul, şarlatania politică, jaful naţional. Cel în care oamenii se îmbogăţesc prin muncă cinstită, cel care-şi premiază valorile şi le aşează pe locuri meritate, cel care promovează legi drepte, cel capabil să se apere prin buna organizare, încadrare şi desfăşurare a instituţiilor sale. Ori peste tot în aceste principii şi-au făcut loc cavernele hoţiei, a îmbogăţirii rapide din banul public şi a lăcomiei, caverne care s-au umplut cu tumoarea corupţiei, care creşte periculos, continuu şi necontrolat. Ultimele alegeri au fost zdrobitor câştigate de o alianţă constituită tocmai pentru a tempera subordonarea instituţiilor statului în mâna unei singure persoane, persoană care deşi demisă la un referendum naţional, s-a întors la putere, la masa verde, adică exact aşa cum spunea că “nu” va face. A avut însă şi sprijinul “politic” ale uneia din instituţiile statului, care depăşindu-şi preogativele constituţionale, a hotărât, prin abuz în numele unui parlament submediocru calitativ. Ura populară împotriva “demisului” a adus la putere alianţa USL, tocmai pe promisiunea făcută electoratului nemulţumit, că va scăpa ţara de “guvernarea portocalie şi de preşedintele jucător”, simboluri nefericite al decăderii statului de drept. Tot mai mulţi oameni se întreabă dacă nu cumva o haită de lupi sătulă şi lacomă, a fost înlocuită de alta mult mai numeroasă şi mai... flămândă, sau dacă votul lor va aduce tuturor cetăţenilor României acel trai decent, înscris în Constituţie... Încercarea de aducere la guvernare a UDMR, numirea naşului copiilor premierului ca vicepremier şi un acord făcut în secret între “demisul naţional” şi premierul României, ne întăresc nouă celor mulţi convingerea că proverbul românesc “corb la corb nu-şi scoate ochii” este mai valabil ca oricând, că românii au mai fost păcăliţi odată, că atât unii cât şi ceilalţi sunt nişte marionete în mâna “marilor licurici”, că suveranitatea poporului deşi înscrisă Constituţie este cedată acestora, că sclavul trebuie să rămână sclav şi stapânul, stăpân, chiar dacă Victor Ponta a anuţat “sfârşitul lumii lui Băsescu, începând cu 21 decembrie". Rămâne să vedem în ce constau reformele statului de drept promis de Victor Ponta şi să ne mulţumim cu gândul că... totuşi trăim. Cum? Mai contează? Să sperăm că sărbătorile de iarnă ne vor face să înţelegem mai bine statul de drept, că noi în noul an vom fi mai buni şi mai împliniţi. LA MULŢI ANI!

Duminică 7 octombrie a fost o minunată zi de toamnă. Vremea însorită, deosebit de caldă a scos din case sute de localnici care şi-au găsit în Parcul Central al oraşului Târgu Jiu, un binemeritat loc de recreere şi de odihnă. Programul de evenimente culturale gorjene al Şcolii Populare de Arte din Târgu Jiu susţinut de ziarul românilor de pretutindeni, Gândacul de Colorado, a cuprins şi relansarea cântecului “Poarta Sărutului”, muzica şi versuri Alexandru Mandy, interpretare Sergiu Cioiu, cântec ce a răsunat în Parcul Brâncuşi, împreună şi cu alte melodii ale aceluiaşi compozitor, spre deliciul asistenţei, ieşite la promenadă. Evenimentul a avut loc chiar la Poarta Sărutului prin grija deosebită a domnului profesor Viorel Gârbaciu, directorul Scolii populare de Arte. Scris în 1970, cântecul a fost un succes al timpului, alături de celelalte compoziţii ale aceluişi tandem, compozitor-interpret Mandy-Cioiu, Masa Tăcerii şi Coloana Înfinitului, dar care şi ele din păcate, au luat calea uitării. Domnul Viorel Gârbaciu (foto) a menţionat ca aceste melodii au valoare patrimonială şi este de neconceput ca ele să se piardă în negura uitării, aşa cum s-a întâmplat cu alte mii de cântece din muzica uşoară a românilor. Pentru că sunt dedicate monumentelor de la Târgu Jiu, cu atât mai mult trebuie păstrate mereu, aproape de sufletul gorjenilor. Trebuie ţinute în atenţia publicului gorjean, pentru că generaţiile tinere nu le cunosc. Muzica lor este înăţătoare, iar versurile minunate evocă legende de dragoste şi multă melancolie, ce vin şi susţin măreţia operelor brâncuşiene. Vorbitorul a mai spus că oraşul are nevoie de creaţiile lui Mandy şi a urat un sincer la mulţi ani îndrăgitului interpret Sergiu Cioiu, cu prilejul zilei de 7 octombrie ziua sa de naştere, pe care a propus-o ca “Zi a Porţii Sărutului”. Prin melodiile sale, dedicate monumentelor din Târgu Jiu, Mandy a făcut “o punte” între două arte, sculptura şi muzica, arte care nicăieri în lume nu se mai întâlnesc. Din păcate aproape de loc exploatată legătura dintre cântec şi monument se pierde încet-încet. S-a mai spus că de 3 ani există la Primăria din Târgu Jiu, propunerea ca o stradă a oraşului să poarte denumirea “Compozitor Alexandru Mandy”, iar interpretului acestor melodii, domnul Sergiu Cioiu să-i fie decernat de catre Consiliul Municipal Târgu Jiu, titlul de “cetăţean de onoare”, propunere care nu a fost incă supusă dezbaterii, recunoştiinţa autorităţilor locale faţă de marii artişti, fiind amânată. Cetăţenii oraşului ştiu că un mare oraş italian, Verona, datorită tragediei shakesperiene “Romeo şi Julieta”, aduce municipalităţii un miliard de euro anual, de la turiştii veniţi să viziteze un balcon medieval şi un mormânt... “presupuse” ale Julietei. Municipiul Târgu Jiu are mai mult, dar situaţia turismului nu este una bună. S-a mai menţionat şi faptul că acest eveniment este şi un omagiu adus compăzitorului Alexandru Mandy, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 7 ani. Doamna Adina Andriţoiu, director al Centrului Cultural Brâncuşi a evocat personalitatea marelui Brâncuşi, a apreciat melodiile şi a promis o implicare totală în viaţa culturală gorjeană, pentru binele tinerei generaţii apreciind iniţiativa Şcolii Populare de Arte şi a ziarului Găndacul de Colorado. A fost o duminică încărcată de muzica şi poezia neuitatului Mandy, a fost o plăcere să fiu în parc la acest eveniment cultural minunat a spus doamna Elisabeta Gâlcescu, o talentată poetă gorjeană. În final toată lumea a fost de acord să adreseze urări de fericire şi sănătate îndrăgitului interpret Sergiu Cioiu şi un călduros: La mulţi ani!

DUREREA ONOAREI RĂNITE

DUREREA ONOAREI RĂNITE

Cuvântul onoare defineşte poate cel mai mare pachet lingvistic destinat calităţilor umane. Integritate morală, probitate, demnitate, cinste, reputatie, onestitate, faimă, mândrie, preţuire, consideraţie, respect, stimă şi nu în ultimul rând cea de patrioţism, calităţi care definesc un nepreţuit caracter uman. Un om de onoare este un om cu principii sănătoase asupra idealurilor vieţii, preţuit de societate, a cărui politeţe şi respect pentru ceilalţi membrii ai comunităţii este stimată şi respectată de aceştia., al cărui cuvânt nu poate fi pus niciodată sub semnul îndoielii. Armata României este instituţia în care românii au cea mai mare încredere, alături de biserica tradiţională pentru că poporul ştie că acestea îl apără, că sunt compuse din oameni de onoare. Ca un trăitor într-un mediu strict, unde onoarea este un principiu, nu m-am dezis vreodată de ea devenită sacră în viaţa mea, nu am renunţat la pricipiile care mi-au luminat drumul în viaţa militară unde am slujit trei decenii cu mândrie şi cu satifacţia misiunii îndeplinite şi de unde am plecat oarecum muţumit de realizările mele. Militarii ştiu întotdeauna că onoarea lor este apărată de lege, de comandant şi camarazi, că principiile vieţii militare sunt călăuzite de un cod al onoarei militare de comportarea şi devotamentul lor ca apărători al patriei, care deseori în condiţiile luptei, merg până la sacrificiul suprem. Jurământul de credinţă depus de militari este sacru şi pentru nerespectarea lui, militarii răspund în faţa unei justiţii mult mai severe. Dar iată, uneori se întâmplă ca onoarea forţelor armate române să fie rănită, de însuşi comandantul zis “suprem”, cel care a jurat în faţa Parlamentului României “să-şi daruiescă toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertătile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”, şi a minţit. Propăşirea materială şi spirituală s-a transformat în prăbuşire în sărăcie şi abandon şcolar. Respectul Constituţiei a lipsit cu desăvârşire. Cum să respecţi ceva ce vrei să schimbi? Democraţia, drepturile şi libertăţile fundamntale au fost încălcate mai ceva ca-n vremea dictaturii comuniste. Telefoane ascultate, dosare politice, oameni târâţi prin tribunale de o justiţie partizană, care la rândul ei, a fost desemnată pe criterii politice.. Un lucru foarte grav este faptul că Preşedintele Consiliului Suprem de Apărare şi comandant al forţelor armate este un inverşunat duşman al suveranităţii naţionale, a dreptului suveran al poporului român de a decide asupra viitorului său. Măsurile luate de a cumpăra pentru dotarea armatei avioane second-hand, avansările politice şi ilegale în grade militare de ofiţeri superiori şi generali a peste 2.700 de inşi din camarilla politică, oameni care, în mai toate cazurile, nu au nimic comun cu armata, care nu au transpirat o secundă pe câmpurile de instrucţie, în poligoane sau în servicii interminabile de pază, gardă şi ordine, îl descalifică pe comandant şi ranesc onoarea unei armate aflate acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare. Sesizată de încălcările repetate ale Constituţiei, majoritatea parlamentară a votat suspendarea preşedintelui României şi comandant al forţelor armate, iar la Referendumul Naţional din 29 iulie poporul roman, suveran, cu o majoritate zdrobitoare, 87,53% adică peste 7,4 miloane de români, a votat pentru demiterea preşedintelui. Dar… Pentru că suveranitatea poporului român a fost cedată UE, pentru că 6 membri ai Curţii Constituţionale au încălcat flagrant Constituţia şi art.10 din Legea 3/2000, privind referendumul, comandantul lipsit de onoare a rămas în fruntea unei oştiri care-l detestă, lucru ce nu ar fi fost posibil în nicio altă ţară membră UE. Armata este în slujba poporului, iar poporul nu i-a mai încredinţat comanda demisului, pentru că… cel care spunea că este un mare democrat, care “dacă nu va avea un singur vot mai mult decât cei care au votat pentru demitere, nu se va întoarce ca un laş la masa verde”. Şi totuşi… s-a întors. Ilegitim, dovedind că nu dă doi bani pe ce votează poporul, pe ce spune legea. Un om de onoare ar fi procedat ca preşedintele Nixon în celebrul caz Watergate. Prin demisia sa Nixon a arătat lumii că este un mare preşedinte ce a demisionat pentru onoarea SUA. Comandantul ilegitim al Armatei României a rănit grav onoarea acesteia, a umilit-o şi a minţit-o repetat prin fapte ilegale făcute în numele prerogativei funcţiei de comandant. Comandantul care nu-şi iubeşte subordonaţii, nu poate săvârşi actul de comandă. Cel al cărui nume nu mai vreau să-l pronunţ, nu iubeşte pe nimeni, cum spunea regretatul actor Emil Hossu. Durerea poporului roman este resimţită de armata naţională, dezonorată de un asemenea comandant. Însetat de putere şi de averi pentru sine, pentru familie, dar şi pentru o camarilla politică numeroasă, acesta a creat un precedent foarte grav în viaţa politică şi în cea a Armatei României, care nu a fost comandată niciodată de un preşedinte, demis de facto de popor. Acum la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare, îndurerată şi cu onoarea rănită, brava armată română ţine totuşi fruntea sus. LA MULŢI ANI!

LA VREMURI NOI, TOT... EI!

Alegerile locale, dar şi cele parlamentare se apropie anuţând că noi românii din ţară am rămas tributari bunului şimţ şi votăm “ca la carte” ce ni se oferă. Acum se conturează listele politice pentru consilierii locali şi judeţeni, pentru primari şi consilii locale şi judeţene, partidele, unele cu mare influenţă la electorat, ne servesc “să alegem” ce vor ele, nu ce vrem noi. Într-o democraţie, cum pretindem că suntem, oamenii cetăţii îşi cunosc valorile şi le promovează prin vot, numai că la noi sistemul de vot este unul defectuos. De ce este defectuos? Pentru că aşa l-au vrut unii, direct interesaţi ca România să nu fie scăpată din ghearele vechilor structuri comunisto-securiste, adică perpetuarea la conducerea structurilor locale, a foştilor activişi ai PCR şi foştilor securişi, a fiilor acestora, ginerilor, nurorilor, nepoţilor şi strănepoţilor... ca într-o uriaşă pânză de păianjen otrăvitor, greu de suportat şi foarte greu de rupt. Ne iluzionăm cu ideea că în România a avut loc o revoluţie, că revoluţia înseamnă schimbare de regim, de mentalitate, de ideologii, etc., dar poporul, catalogat cândva “stupid people” de un “înţelept al comunismului feroce”, care ştia el ce spune şi de ce spune, votează mânat de foame şi sărăcie pe cei care “îl miluiesc” în ajunul alegerilor, cu o pungă cu alimente sau alte daruri considerate pe drept, “mită electorală”. Campania electorală din acest an va cunoaşte cea mai amplă desfăşurare de forţe... băneşti. Cine are cei mai mulţi bani va câştiga puterea administrativă şi va putea, ca la alegerile din toamnă, să-şi impună... oamenii desemnaţi tot de puterea banilor, pentru Parlamentul României şi implicit pentru noul guvern. România mea este o ţară minunată, dar de 22 de ani, i se fură tot. Peisajele ei montane, care odată rivalizau cu cele ale Elveţiei sau Austriei, acum defrişate de mii de hectare de pădure au devenit anoste pentru ochiul turistului avizat, litoralul este murdar şi părăsit, delta este plină de braconieri, românii sunt harnici şi ospitalieri, dar din păcate ţara nu are conducători. Are autostrăzi şi şosele insuficiente, iar calea ferată, odată printre cele mai performante din Europa, se năruieşte. Transportul este scump, trenurile circulă mai greu ca la începutul secolului trecut, iar conceptul de “modernizarea României”, concept cu care Traian Băsescu a câştigat ultimele alegeri prezidenţiale, se dovedeşte vorbă-n vânt. Dacă regionalizarea României, la fel ca-n anii ’50, închiderea de şcoli şi spitale, vinderea rezervelor de aur, cupru şi alte metale neferoase pe nimic sau infiinţarea de facultăţi în limba maghiară, însemnă modernizarea statului, atunci vine vorba lui Brucan şi ne merităm eticheta de... “stupid people”. Modernizarea României însemnă curăţirea ei de hoţie, purificarea ei de toată mizeria politică, de cea birocratică, de cea morală, înseamnă lustraţie pentru fostele structuri comunisto-securiste şi un nivel mai ridicat de trai pentru românul de rând. Din păcate nici viitorii deţinători ai puterii nu sunt îngeri. Şi de la aceştia trebuie să ne aşteptăm ca viaţa românilor să fie grea, atâta timp cât nu va fi oprit “jaful banulu public”; evaziunea fiscală, contrabanda, munca la negru, migraţia forţei de muncă, şi nu vor fi luate măsurile cele mai dure împotriva corupţiei, care asemenea unei tumori canceroase a cuprins aproape tot aparatul administraţiei publice. Românii văd în cei care vin o haită de lupi flămânzi, care-i va alunga de la bucate pe cei sătui şi lacomi, dar a căror apucături nu diferă de cele ale precedenţilor, căci “lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba”. Să nu uităm guvernarea Năstase, când pensionarii şi săracii au dus-o foarte greu, când privatizări şi vânzări dezastruase pentru economie au dus România pe marginea prăpastiei, iar coaliţia PD-L, UDMR, UNPR ... au împins-o. Patriotismul oamenilor politici români este greu de dovedit. Investitorii străini, buni analişti ai fenomenului economic, nu se mai înghesuie să facă investiţii. Forţa de muncă, altădată una din cele mai calificate şi atrăgătoare, datorită proastei conduceri a învăţământului şi educaţiei, este acum descalificată şi neinteresantă. Uniunea Social Liberală, alianţă de conjunctură anti PD-L şi anti Băsescu va câştiga viitoarele alegeri, dar problema viitorului României este unul incert, fapt pentru care tot românul crede că la vremuri noi vom fi conduşi, tot de... ei.

Au trecut 33 de ani de la nunta noastră. Doamne! Parcă a fost ieri! Cum de-am uitat de necazurile de pe vremea aceea? De greutăţile şi de toate şicanele vieţii? Mă bucur că ne-am păstrat demnitatea şi putem privi în ochi pe oricine!
Copii noştrii au crescut frumos, şi-au făurit drumul lor în viaţă cu pasiune, cu respect, cu demnitate. Suntem mândri de ei şi de ce vor face... Am încetat să-i mai măsor an de an, de sărbători, pe tocul uşii, să văd cât au mai crascut, acum vreau şi aştept să-mi măsor... nepoţii. DUMNEZEU SĂ NE AJUTE TUTUROR!

SITUAŢIA ROMÂNIEI, NU ESTE UNA BUNĂ!

Ion ALECSOIU


România este o ţară a crizelor. Criza financiară, numită recesiune a plecat anunţată cu surle şi trâmbiţe de Traian Băsescu şi Emil Boc, dar s-a întors odată cu noua jumătate de guvern, condusă de Mihai Răzvan Ungureanu. Acea creştere economică în două trimestre consecutiv, de 2%, se pare că nu mai este creştere. Asta şi pentru că românii plecaţi la muncă pe alte meridiane s-au cam strâns la puşculiţa şi au trimis rudelor rămase-n ţară tot mai puţini bani.
Economia românească pierde mai toate competiţiile, este pur şi simplu sufocată de “angajamentele cu FMI”, de dobânzile mari practicate de bănci, de micşorarea consumului de către populaţie, de şomaj şi de... lipsa de perspectivă.
Îngheţarea pensiilor şi salariilor bugetarilor s-a vrut un mijloc de stopare a inflaţiei şi de păstrare a nivelului de trai, dar preţurile, nici pe departe nu pot fi “ îngheţate”, ci dimpotriva cresc de la o zi la alta. Cu TVA de 24%, a doua ca mărime în Europa Unită, românul practic după ce a plătit şi 16% impozit pe salariu, şi 5.5% pentru sănătate, plus celelalte utilităţi, constată că nu-i mai râmân bani de hrană şi medicamente, că sărăceşte de la o lună la alta.
41,6% dintre conaţionalii noştri traiesc însă în sărăcie. Investiţiile statului în activitatea economică, în sănătate, educaţie şi cultură sunt mici şi înjumătăţite cu acei “Băieţi deştepţi”, din camarila portocalie. Se apreciază de către economişti că evaziunea fiscala a depăşeşte 4,5 miliarde de euro anual, bani pe care statul incompetent îi împrumută la dobânzi mari de pe pieţele libere de capital, pentru a sigura salariile şi pensiile, asta în timp ce firmele preferate de asfaltatori ale PDL-iştilor prosperă. Niciodată nu aş fi crezut că în România capitalistă, “băieţii deştepţi” sau mai bine zis “hoţii deştepti”, pot ajunge aşa repede... miliardari în euro. În faţa unei asemenea viteze de căpătuire, capitalistul american paleşte de invidie, dar nici nu se grăbeşte să investească într-o asemenea economie dominată de corupţie şi protecţionism politic la cel mai înalt nivel. Astfel criza, numită recesiune, este numai în buzunarele simplilor cetăţeni, criză care generează boală, foamete şi mizerie.
Ca şi cum nu ar fi fost atâtea nenorociri, peste ţară a năvălit furia naturii, zăpada şi viscolul a blocat tot. Ce a făcut guvernul României? Nimic. Preşedintele a refuzat să înstituie starea de urgentă, motivând mincinos că “armata ar prelua controlul şi ar conduce prin ordonanţe”, asta ca să nu se elibereze fondurile de urgenţă, necesare dezăpezirilor şi ajutorării miilor de sinistraţi.
În urmă cu 42 de zile, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, după ce Traian Băsescu, spusese doctorului Raed Arafat o ghicitoare, românii adevăraţi au răbufnit în manifestaţii nepolitice. Strada cere demisia preşedintelui, a guvernului şi alegeri anticipate. Mitocăniile celui care ocupă vremelnic funcţia de preşedinte au dezonorat un însemn naţional, funcţia de preşedinte al Romaniei şi, au umplut paharul răbdării românilor.
Cu o popularitate de 8%, Traian Băsescu, este acuzat de poliţie politică împotriva adversarilor din opoziţie, de faptul că şi-a subordonat puterile statului şi îi controleză instituţiile democratice. Mai este acuzat că încalcă prevederile Constituţiei, că face lobby făţiş afacerii Roşia Montană, pentru înstrăinarea aurului României, că a fraudat alegerile şi că scopul său este acela de a le frauda şi pe cele din acest an. Că a sporit nemeritat bugetele serviciilor secrete în aceste condiţii grele de criză şi că a comandat... medalii de un milion, pentru a atrage primarii altor partide la viitoarele alegeri.
Traian Băsescu spune că ”preşedinţii nu demisionează pe timp de criză”, ceea ce se dovedeşte o minciună. Cei care nu demisionează sunt dictatorii, lucru tot mai des spus de cetăţeanul român prezent în pieţe la manifestaţii.
Opoziţia parlamentară unită în Uniunea Social Liberală a început un protest parlamentar, boicotând lucrările parlamentului, pentru a forţa alegerile anticipate. Oricum ar da, preşedintele Băsescu este într-o mare încurcătură. Guvernul Ungureanu este în fapt o listă cu preferinţele lui Băsescu şi nu va putea rezolva problemele cu care se confruntă ţara, iar Parlamentul României nu mai funcţionează şi nu va funcţiona până ce Traian Băsescu nu-şi prezintă demisia, singurul mod de a nu se distruge această ţară milenară.
Dacă nu o va face cât mai repede, va produce pagube incomensurabile naţiunii.

POVESTEA STUPULUI “NEVROTIC”

Ion ALECSOIU
(orice asemănare cu personaje, fapte şi întâmplări din realitatea românească nu este întâmplătoare)

Stupul şi-a consumat mierea. Albinele truditoare au început un zumzăit sonor şi persistent împotriva trântorilor care au delapidat bugetul. Corupţia a devenit politică de stat, iar mafia domină stupul. Peste 4 miliarde, da aţi citit bine, mi... li... ar... de euro, a constatat Curtea de Conturi, au dispărut fără urmă din bugetul asigurărilor sociale. Implicându-se “fără treabă” în aşa-zisa reformă a sănătăţii, tartorul cel mare al trântorilor portocalii, supranumit de o albinuţă gureşă de la o televiziune centrală “cel dintâi doctor”, a spus o ghicitoare despre o albină harnică, îmbrăcată în uniforma SMURD, ghicitoare pe care albinele protestatare nu au gustat-o, ba dinpotrivă, au considerat-o o mitocănie şi strângâdu-se într-un loc universitar, au început protestul strigând tot mai tare “Jos Tartorul!”, “Demisia!”, “Ieşi afară...” “Tartorul şi gaşca lui sunt ruşinea neamului”, “A venit vaporul, ca să ia... tartorul”!”
Instantaneu, seară de seară, albinele truditoare au continuat protestele împotriva tartorului, împotriva trântorilor analfabeţi şi incompetenţi, care guvernează tot incompetent stupul, dar si a viespiei blonde, duduia favorită a tartorului-şef.
Trântori burduhănoşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi în uniformele stupului, au încercat să intimideze cu prezenţa lor mulţimea albinelor care protestau, dar departe de a se lasa intimidate, albinele au început să zumzăie tot mai tare şi diversificat, lozinci şi înpotriva prim-tartorelui şi a viespiei hoaţe de voturi, a altor trântori portocalii, zumzăit care nu place deloc urechilor acestora.
Prim-tartor al guvernului din stup, este un trântor mic şi fără personalitate, care deşi zice că se pricepe la prima-lege a stupului, el îl urmează orbeşte pe tartorul-şef în încălcarea ei, lucru care irită la maxim mulţimea truditoare. Unificarea alegerilor, nu comasarea cum greşit le-a denumit, în stup, pentru care prim-tartorul şi-a asumat răspunderea a iritat la maxim mulţimile truditoare, care văd în asta încă un truc portocaliu de fraudare a alegerilor, considerate cândva democratice în stup...
Albinele protestatare se mai vaită de sărăcie, de faptul că una au promis şi alta au făcut tartorii din fruntea stupului, ca austeritatea a devenit constrângere, că democraţia a devenit... dictatură. Astfel că în 64 de celule mari şi mijlocii ale stupului foarte multe albine au protestat paşnic, zi de zi. Tartorul şef dictează aproape tot în stup. Voinţa lui devine peste noapte lege şi nu de puţine ori se spune prin fagure, că tartorul şef ar fi părtaş alături de alţi mari trântori, consideraţi “băieţii deştepţi ai tranzicţiei”, la jaful economic al stupului.
Albinele truditoare şi sărace (41%), sunt cele care suferă cel mai mult austeritatea in stup. Trântorii portocalii, profitori ai acestei austerităţi, cu o nesimţire greu de imaginat în lumea democratică, pun impozite şi taxe peste taxe, strâng euro peste euro, îşi fac vile megalomanice, umblă în maşini ultra luxoase, însoţiţi permanent de gărzi de corp, huzuresc în lux şi desfrâu, în timp ce albinele obişnuite, nu au ce pune pe masă...
Reacţia trântorilor portocalii împotriva protestatarilor a fost una vehementă. Prim-tartorele i-a numit... “cumpalaci”, un trântore ochelarist i-a numit “viermi”, altul “mahalagii”, iar purtătorul de palavre portocaliu, trântorele Cotoi a calificat stupul drept... “nevrotic” şi a trimis albinele protestatare să vadă un... film. Acum toţi portocalii vor dialog, după ce atâta timp au încălecat ... poporul, refuzând să discute problemele stupului cu opoziţia şi chiar cu... cu o televiziune de ştiri neaservită puterii totalitare.
Plin de umor, poporul truditor, cere unanim într-un glas, stigând lozonci haioase, ca trântorii de la putere să-şi dea DEMISIA, ca să fie desemnat un GUVERN TEHNOCRAT, care să organizeze ALEGERI ANTICIPATE NU COMASATE! Aşa s-ar instaura din nou democraţia, s-ar mai putea salva câte ceva, înainte de a fi prea târziu.
Tartorul-şef, jucător cu soarta poporului, tace şi priveşte ruinarea economică a stupului, dar nu o vede. Ascultă glasul poporului, dar... nu-l aude. Trăieşte în stup, dar nu simte durerea lui.
Oare urmează ROIU!

SĂRBĂTORI TRISTE

România, patria inimilor noastre, este tristă. Este tristă pentru sărăcia la care este condamnată chiar de către cei care ar trebui să lupte pentru ridicarea nivelului ei de bunăstare. Tristeţea s-a aşezat peste o populaţie veselă, plină de viaţă. O lăcomie groaznică stăpâneşte aşa-zisa clasă conducătoare însetată, nu de îmbogăţire, ci de... supra-îmbogăţire. Interesele personale puse înaintea celor naţionale, duc la sapă de lemn o naţiune milenară, care a trăit în demnitate şi a supravieţuit, numeroaselor vicisitudini, pe care istoria nu le uită şi nu le iartă. Diviziunea muncii în România constă în faptul că cei bogaţi, sub înalta protecţie a guvernului portocaliu, continuă să se îmbogătească chiar pe timp de criză, în timp ce săracii acestei tări, oamenii cinstiţi care respectă legile şi plătesc taxe şi impozite la stat, continuă trist, dar galopant, drumul spre sărăcie.
Măsurile luate de premierul Boc şi de guvernul portocaliu de "îngheţare" a salariilor bugetarilor şi pensiilor de toate felurile, contrar tuturor legilor în materie, au tăiat pofta de petrecere a românilor şi nu fac decât să ducă la pauperizare. Creşterea continuă a preţurilor, chiar dacă moneda naţională nu se devalorizează faţă de euro, limitează puterea de cumpărare a oamenilor cu venituri mici, scade consumul şi duce sigur la degradarea stării de sănătate a populaţiei. S-au desfiinţat şi închis zeci de spitale, iar peste 7.000 de medici au ales să muncească în ţări care-i respectă şi îi remunerează decent. Acum în România se trăieşte cu salarii reale mai mici decât înainte de '89, dar cu preţuri la nivelul european al anului 2011.

Preşedintele României, garantul respectării Constituţiei, nu este deloc interesat de prevederile art. 43, (la care nu face referire niciodată), privind un nivel de trai decent pe care guvernul trebuie sa-l asigure populaţiei, de ce se întâmplă cu viaţa românilor. Domnia sa are atribuţii constituţionale doar pe linie de politică externă şi apărare, atribuţii pe care le neglijează total(vezi relaţiile cu China, Rusia şi cu unele ţări din UE, vezi nemulţumirile pensionarilor militari), dar le ştie pe toate. Unde s-a amestecat Traian Basescu, a fost distrus totul. Sănătate, învătământ, cultură, economie, dezvoltare, turism, finanţe, biserică, armată... El confundă rolul său de reprezentare pe care il dă Costituţia, cu cel de "angajare" a problemelor României, pe care s-o spunem drept, nu le cunoaşte, nu are studii de specialitate şi nu ascultă nici sfaturile consilierilor săi. România merge spre o direcţie greşită, spun 85 % dintre români, are datorii externe groaznice care se apropie de 100 miliarde euro, şi-a vândut sau şi-a distrus aproape întregul potenţial economic, somajul identificat este de 7%, dar cel real este dublu şi ca şi când toate nenorocirile româneşti erau insuficiente, o secetă de aproape 6 luni a compromis recolta de grâu pentru anul care vine.

În ultimii patru ani România a stagnat din punct de vedere economic. Bugetul ei, sursă de îmbogăţire a "băieţilor deştepţi" cu largul concurs al miniştrilor cabinetului Boc, cu toate că este mai mare an de an, a devenit insuficient. Expresii de genul; "atât îşi poate permite România" sau "România nu poate mai mult" au devenit nişte şabloane de acoperire ale hoţiei şi incompetenţei celor care cred fals, că ei sunt... România.

Cota de încredere a guvernului şi a preşedintelui în rândul populaţiei se poate scrie cu o singură cifră. Marşul spre dictatura portocalie continuă, tulburat doar de manifestări sporadice ale "revoluţionarilor" şi pensionarilor, căci societatea civilă este absentă total din viaţa cetăţii. Opoziţia din parlament este neputincioasă, dar ciolanul este mult mai gustos decât fasolea, iar migraţia spre ciolan a unor parlamentari de neoprit.

Măsura angajării răspunderi Guvernului României pentru Legea privin comasarea alegerilor locale cu cele legislative, demonstrează clar, că guvernul României nu este condus de profesorul în drept constituţional Emil Boc, ci de marinarul-jucător, care iată, joacă polka pe statul de drept şi sfidează toate normele democraţiei.

Niciodată, dar niciodată, preşedintele nu a recunoscut că în România trăiesc şi oameni săraci, că este foamete, că munca acestora este furată cu nesimţire de marii îmbogăţiţi ai tranziţiei, prin diferite forme şi inginerii şmechere, pentru care ăştia nu răspund în faţa nimănui. O mafie multi-funcţională, acţionează peste tot şi peste toate, şi din a cărei recoltă se hrăneşte foarte bine, partidul portocaliu.

Sărbătorile au trecut. Au fost triste pentru marea majoritate a românilor. Bucuriile copiilor s-au limitat la colinde şi... vise că poate odată şi odată, după ce ei vor plăti datoriile României, angajate de impostori şi incompetenţi, foamea, cea despre care scriitoarea braziliană Maria-Carolina de Jessus scria că «este dinamita corpului omenesc», să fie doar o amintire neplăcută.

Benone Sinulescu - In Gradina Lui Ion.mp3 Download at rapidlibrary mp3 music