Ion Alecsoiu

LUMINA DRUMULUI ÎN VIAŢĂ Au trecut 46 de ani de când cu emoţie nedefinită eram toţi absolvenţi de liceu şi ne pregăteam pentru marea confruntare cu viaţa, confruntare ce ne scotea în cale cele mai teribile obstacole. Sărăcia a fost unul dintre acestea, urmat de dorinţele şi aspiraţiile noastre, care de multe ori nu erau aceleaşi cu ale părinţilor noştri. Eram tineri, frumoşi, plini de energie, dar vremurile erau greu de înfruntat, căci majoritatea dintre noi, eram fii de muncitori şi de tărani, aşa cum se spunea pe atunci şi aşa cum cu mândrie o spunem şi azi. Rostul absolvirii liceului, atunci ca şi acum, era acela de a răzbate în viaţă, urmând lumina aprinsă cu flacăra educaţiei de părinţii şi dascălii nostri, pentru a vedea noi mai bine urcuşurile şi greutăţile vieţii, pentru a răzbi acolo unde ei nici nu visaseră Erau vremuri grele, dar frumoase, pentru că eram tineri şi grijile vieţii nu ne împovărau, grjile noastre primordiale fiind trecere examenului de bacalaureat şi asaltul citadelei universitare sau a scolilor postliceale, visători la frumoasa viaţă studenţească ce avea să vină. Mă simt încovoiat privind în urmă un tablou, care acum mi se pare fascinant. Timpul parcă s-a curbat de invazia amintirilor, de galopul evenimentelor, şi vesele şi triste, de uitare şi nepăsare de multe ori, întrebându-mă fără încetare, ca într-un cântec al tinereţii, Doamne! Când au trecut atâţea ani, Atâţea ani nenumăraţi? În colbul vremurilor duşi Şi-n părul nostru adunaţi? Unde sunt vremurile când cu noaptea-n cap, stăteam la cozi teribile la cinematograf, să vedem filme de neuitat, adevăratele capodopere ale cinematografiei? Unde sunt vremurile când tineri şi îndragostiţi, umpleam Grădina Publică, dar nu ne sărutam în văzul tuturor, cum o fac tinerii de azi? Unde sunt vremurile când ca liceeni ne scoteam şapca atunci când salutam pe doamnele şi pe domnii profesori? Când eram chiar mândri să oferim locul în autobuz sau tren unor oameni cu părul alb sau când ascultam emisiunea radio Melodia preferată şi numele unora dintre noi erau citite la radio? Ce frumos era când în parc răsunau în megafoane cântecele populare sau de muzică uşoară românească, iar în chioşcul famafarei, famfara chiar cânta: trecea famfara militară, în frunte cu-n tambur major... „Tempi passati”, cum ar spune italianul. Anul 67, anul absolvirii, a fost unul care ne-a umplut sufletele cu satisfacţia reuşitei. Mulţi dintre absolvenţi au intrat din prima, cum se zice, la facultăţi prestigioase, alţii sugrumaţi de sărăcie sau alte lipsuri şi-au încercat şansele în anii următori, iar unii s-au încadrat în muncă pentru că aşa şi-au dorit, ori au abandonat ideea continuării studiilor. Băieţii au plecat în serviciul militar, iar unele fete s-au căsătorit şi-au întemeiat familii. Aşa a fost luminat drumul lor în viaţă. Am fost o generaţie încercată, destinată să pună umărul şi să clădească. Am avut norocul ca dascăli eminenţi să se ocupe de educaţia noastră, fără internet şi aparatură digitală. Noi am deprins învăţătura din ce ne-au dat ei, fapt pentru care trebuie să le păstrăm o recunoştiinţă fără egal... Noi a trebuit să făurim pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Sacrificiile au fost mari şi nu ştiu pe nimeni care să se fi trezit peste noapte, realizat. Am ştiut să învingem suferinţa, să strângem din dinţi şi să muncim uneori până la epuizare, pentru că aşa ne-au luminat drumul, cei care s-au ocupat de educaţia noastră.Sunt mândru de realizările generaţiei mele şi aduc un pios omagiu dascălilor noştri, cei care au aprins lumina învăţăturii pentru noi, generaţia 67, ultima promoţie de liceu cu 11 ani. Răscrucea drumurilor vieţii ne-a risipit în toată ţara, iar pe unii colegi, din diverse motive şi pe alte meridiane. Este regretabil că am uitat unii de alţii, că nu mai tinem legătura, că nu mai ştim nimic de mulţi colegi şi din păcate, ne-au rămas doar vagi amitiri, gata şi acestea să fie date uitării. Copleşit de amintiri şi de indatorare m-am întrebat mereu ce pot face şi eu pentru colegii mei de promoţie şi am hotărât să construiesc două site-uri pentru cele două licee din oraş. Astfel cei care au absolvit la Liceul nr.2 (aşa se chema atunci) se regăsesc pe site-ul www.promotia67.cabanova.ro , iar absolvenţii de la Liceul nr.1 (Tudor Vladimirescu), pe site-ul www.promotia67.cabanova.com . Sunt site-uri modeste, dar care reprezintă un reper pentru întâlnirile noastre viitoare, deoarece acolo gasim date şi informaţii despre profesorii nostri, despre colegii noştri, despre evenimente, despre noi, pe care ne străduim să le ţinem actuale. Găsim de asemenea cataloagele promoţiei, dar şi pe neuitaţii noştri profesori. Muzica de însoţire este una care ne bucură şi ne trezeşte amintiri. Dragi colegi! Accesaţi aceste site-uri şi bucuraţi-vă de amintirile tinereţii noastre! Când organizăm revederi, marea majoritate a promoţiei lipseşte. Sunt colegi care cu adevărat sunt prinşi în ocupaţii cu totul speciale, ori nu ştiu, dar nu putem să nu ne mirăm că cei mai mulţi lipsesc... nemotivat. Un total dezinteres pentru cei pe care odată i-ai iubit, colegii care-ţi suflau la fizică sau de la care copiai la extemporal, cu care împărteai pachetul, nu mai prezintă interes, dacă ei se duc la revederea de 46

de ani. Prea puţini se mai deranjază într-o însorită zi de vara să piardă câteva ore şi să asculte catalogul. Unii au renunţat să mai participe deranjaţi de aroganţa şi ifoselor altora, care uită că revederea este un moment al absolvirii, moment în care toţi suntem colegi şi ne vorbim ca atunci, în iunie 1967. Alţii poate se ruşinează că nu au făcut mai mult, că nu au câştigat titluri şi onoruri, dar ăsta a fost drumul lor în viaţă, drum în care au contat de multe ori şansa şi norocul şi de care trebuie să se bucure căci noi, tinerii din 67, în majoritate suntem azi pensionari şi în cursa vieţii acum ne îndreptăm spre finiş. Acum este parcă prea târziu pentru a face mai multe. Cei care ne-au luminat drumul în viaţă au plecat. Au plecat pe marele drum al eternităţii. Mai toţi părinţii şi profesorii noştri, cei care au ţinut aprinsă făclia educaţiei noastre nu mai sunt. Noi la rândul nostru am preluat lumina să o dăm mai departe fiilor şi nepoţilor noştri, care la rândul lor o vor transmite mai departe urmaşilor, care or să poarte cu mândrie lumina drumului în viaţă... LA BUNĂ ŞI FRUMOASĂ REVEDERE !