Bine aţi venit!

sâmbătă, 5 martie 2011

ADIO, PICA FRUNZA...


Cea mai scumpă frunză din lume este acum ironizată, putem spune scandalos, pe net.
Cât a costat? Nu mai contează... Într-o ţară în care turismul, în întreaga lui structură (100%) aparţine sectorului particular, "generosul stat" baga sute de milioane de euro în structuri care nu-şi au rostul. Patronii din turism nu investesc nimic in promovarea acestuia, dar sunt profitorii "promovarii" făcute de stat. Zeci de statiuni balneare, cu sute de active încăpute, nu se prea ştie cum, pe mâna propietarilor privaţi, sunt acum ruine. Se practica preţuri de-a dreptu' nerusinate la masă şi cazare, pentru că statul s-a angajat să aducă turişti, care să descopere "grădina din Carpaţi" nemuncită şi lăsată în paragină. Cred că odată şi odată cei vinovaţi vor achita nota de plata... Nu mai este mult!

sâmbătă, 26 februarie 2011

TUPEUL

APRECIERE AMERICANA


ACEASTA POZĂ ESTE UN TRUCAJ. Nu este posibil ca preşedintele SUA Barak Obama să umble cu pantofii nepingeliţi... dar este posibil să-şi pună picioarele pe birou în timp ce vorbeşte la telefonul blackberry, obicei american desigur...

vineri, 11 februarie 2011

CE INSEAMNA SA AI NOROC!

Acest filmuleţ îmi întăreşte convingerea că norocul este aşa cum şi-l face omul. Cu o extraordinara tarie de acacter şi cu mult sânge rece pilotul reuşeşte să se salveze pe sine si avionul. Asta insemnă că ajutorul lui Dumnezeu este nemărginit, atunci când este vorba de viaţă şi de moarte...

sâmbătă, 5 februarie 2011

DREPTUL MEU LA DEMNITATE


“Pentru a-l ucide pe ostaş, nu trebuie să-i iei viaţa, ci demnitatea”… a scris cândva un celebru scriitor italian, ilustrând pensionarea unui ofiţer, care la primirea calului, a armei şi a pălăriei, rămas fără demnitatea care i-a călăuzit viaţa militară, a constatat că viaţa nu-şi mai are rost şi… s-a împuşcat.
Cu ruşine remarcăm că începutul anului 2011, a însemnat pentru Armata României din rezervă, o mare dezonoare, un atac brutal la demnitatea ei, atac în urma căruia mai mulţi ofiţeri şi subofiţei, “au ieşit din sistem pe cale naturală”, ca sa-l cităm pe micul prim ministru - Emil Boc, oameni suferinzi care nu au putut să trecă peste groaznicul şoc provocat tocmai de cel care trebuia să aibă grijă.
Abrogarea Legii nr.164 din 2001, privind pensile militare de stat, şi punerea în aplicare, pe fugă, a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, au produs multă îngrijorare corpului de cadre militare aflate în rezervă şi retragere, corp ale cărui merite în societatea românească nu mai sunt deloc recunoscute de stat.
După ce au trebuit să iese mai mult forţat, din armată, pentru ca România să poată deveni membră a NATO, cadrele militare disponibilizate şi nu numai, se confruntă cu dezonoarea şi ruşinea de a se vedea la mila guvernului cu veniturile înjumătăţite şi puşi pe drumuri.
Prin promovarea nelegitimă (un vot fraudulos în Camera Deputaţilor) şi aplicarea acestei legi, de sorginte comunistă, se cultivă vrajba între corpurile armatei, între armată şi clasa pensionarilor români, considerati greşit si cu duşmănie asistaţii social, povara fondului de pensii fost militar cade acum pe Casa Natională de Pensii.
Hotărârea de Guvern, nr.735 /2010, care stabilea unele norme referitoare la modul de calculare a pensiilor “speciale”a fost anulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar cu o indiferenţă nemaîntâlnită, Guvernul României, deşi a făcut un pas înapoi, la presiunea demonstraţiilor organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, “amânând procesul recalculării cu un an” , a promovat în regim de urgenţă o ordonanţă, care nu schimbă decât noţiunea de “recalculare” cu cea de “revizuire”a pensiilor, fost militare de stat. Principiul după care se calculează pensile rezerviştilor fiind de fapt aceleaşi, unul aşa-zis al contributivităţii…(?)
Nu cuantumurile pensiilor militare îi interesează pe militari, ci pierderea statutului lor militar. Ei nu mai sunt purtători de grade militare, ci devin asistaţi social, care nu se vor mai bucura concomitent cu cadrele active, de creşterea cuantumului soldei de grad şi funcţie, de prevederile Statutului Cadrelor Militare, ci vor privi cu neputinţă spre acel “nepreţuit” punct de pensie.
Trebuie ştiut că acei rezervişti, care în luna ianuarie s-au trezit cu pensiile înjumătăţite în urma unui calcul sumar, făcut pe baza salariului mediu brut pe economie, sunt exact aceia care nu au avut muncă normată, nu au avut carte de muncă, sunt cei care nu au primit nimic pentru serviciul operativ de zi şi de gardă efectuat 24 de ore din 24, şi cei care au sustinut prin munca lor, pe actualii lideri politici ai României la studii gratuite, sunt cei care au dăruit libertate poporului, cei care luptat şi au construit pentru România.
Detaşate sau mutate pe santierele Economiei Naţionale, cadrele militare din rezervă şi retragere, au fost prezente acolo unde au putut ajuta şi unde i-a chemat ţara, datoria. Au fost la construcţia Palatulului Poporului, a barajelor hidrotehnice, a Transfăgărăşanului, la 250 metri sub nivelul mării în minele Anina, Petrila ori în toată Valea Jiului, şi în Bazinul Gorjului la extracţia de cărbune, pe şantierele navale unde s-a construit o puternică flotă maritimă, azi dispărută misterios, pe şantierele de construcţii locuinţe din mai toate oraşele Romaniei, dar şi în cele de irigaţii şi hidroamelioraţii precum şi pe ogoarele ţării la strânsul recoltei. Au mai participat la lichidarea urmărilor cutremurului din 1977, a catastrofalelor inundaţii din 1970 şi 1975, au stat mobilizaţi în tranşee luni de zile, în urma invaziei din august 1968 din Cehoslovacia, ori la aplicaţii şi în poligoane de trageri cu toate categoriile de armament indiferent de anotimp sau starea vremii.
Nimeni nu-şi aminteşte să fi văzut pe cetăţenii Băsescu, Boc, Berceanu, Blaga, Ekstein, Udrea şi camarila, pe aceste şantierele care au adus cu adevărat dezvoltarea şi creşterea economică Romaniei.
Oameni politici au fost văzuţi însă, vânzând Flota României, vânzând bogăţiile naturale ale ţării şi aceea valoroasă economie “necompetitivă - un morman de fiare vechi”, care azi produce zeci de miliarde de euro anual, dar în buzunarele străinilor.
Pensionarilor, fosti militari, după ce le-au fost injumătăţite pensiile, le-au rămas totuşi... “obligaţiile militare”. Armatei din Rezervă îi revine misiunea extra-statutară de acum, de a constitui unităţi şi mari unităţi la mobilizare, pentru că aşa au jurat rezerviştii militari, însă politicienii uită ceva ce nu trebuie uitat niciodată. O armată rănită în onoarea şi demnitatea ei, îşi pierde comandantul care nu i-a apărat-o. Un comandant care nu-şi apără subordonaţii, adică pe aceia care cu preţul vieţii lor trebuie să-l apere în luptă, îşi pierde definitiv şi irevocabil calitatea de... comandant.
Ion ALECSOIU

marți, 4 ianuarie 2011

RESPECT PENTRU MILITARI



miercuri, 15 septembrie 2010


Articol aparut in revista Phonix Magazin a romaninilor din SUA.

Articolul poate fi citit şi la adresa http://www.phoenixmission.org/web/index.php?option=com_content&view=article&id=2105:respect-pentru-militari&catid=130:opinions&Itemid=380%3E



Un filmuleţ de un minut, care circulă de o o bună perioadă de timp pe internet, exprima poate cel mai bine relaţia dintre populaţie şi armată. În salonul de aşteptare al unui mare aeroport international încep să se audă aplauze. Un mic pluton de militari în ţinută de campanie tocmai intră în aeroport, pentru a se îmbarca pesemne pentru o nouă misiune. Toţi pasagerii se ridică de pe scaune şi aplaudă cu mult respect şi emoţie pe cei pe care statul american îi trimite la luptă pentru binele naţiunii. Militarii par stânjeniţi de gestul cetăţenesc sau chiar se ruşinează, dar pe undeva înteleg marea preţuire acordată de naţiunea americană.
La noi în România, lucrurile stau viceversa. Cu toate că Armata şi Biserica ocupă primele locuri în încrederea naţională, politicienii au pornit o campanie de denigrare, de sfidare şi de sacrificare a drepturilor just cuvenite militarilor, de vrajbă între pensionarii din sistemul public şi cei din rezerva armatei. Cum era şi firesc, reacţia armatei, mai ales a celei din rezervă, nu s-a lăsat aşteptată. Au apărut asociaţii şi oraganizaţii ale rezerviştilor, dar în fruntea luptei pentru apărarea drepturilor juste, legale şi constituţionale ale militarilor se remarcă Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă condus de un comitet director al cărui preşedinte este reputatul om de ştiinţă, profesor-doctor în istorie, colonel (r) Mircea Dogaru (foto).

L-am întâlnit recent pe preşedintele sindicatului militarilor care mi-a dat câteva lămuriri: “În procesul de aderare la structurile euro-atlantice, armata a fost prima instituţie a statului român care a parcurs o reformă reală, reducându-şi drastic efectivele de la 320.000 de oameni în anul 1989, la 75.000 în 2007. Astfel, peste 40.000 cadre militare au fost nevoite să părăsească sistemul şi să-şi încheie cariera militară înainte de termen, în plină ascensiune profesională, în condiţiile în care statul român, prin legislatia adoptata, le asigura recunoaşterea şi răsplata muncii depuse, precum şi continuarea activităţii în alte sectoare, inclusiv cumulul salariului cu pensia.
Cu scuza gravei crize mondiale Guvernul Boc, în mod jignitor defineşte pensiile militare ca fiind “nesimţite”, comparativ cu cele ale celorlalte categorii sociale, în condiţiile în care chiar Curtea Constituţională s-a pronunţat că “pensia de serviciu pentru militari nu reprezinta un privilegiu şi este justificată legal”, iar principiul “contributivităţii” invocat până la paroxism de adepţii Legii privind sistemul unitar de pensii, este unul fals, deoarece militarii nu au avut calitatea de contribuabili. Munca lor nu a fost normată, nu au avut Carte de Muncă şi nici Contracte Colective de Muncă.
Conform noilor reglementări în domeniul pensiilor militarilor, domnul col. (r) Mircea Dogaru a mai precizat că pensia unui general – fost sef al Statului Major General va fi diminuată la aproximativ 1.650 lei (sub 500 USD), iar celelalte pensii militare se vor incadra într-o marjă de la 500 la 1.600 de lei (aproximativ 120 – 500 USD) că legile şi reglementarile privind pensiile în sistemul militar sunt aliniate armatelor NATO, dar numai ca principiu, pentru ca valoric, pensiile militarilor rezervişti români sunt cu mult sub nivelul acestora, lucru nedrept pentru cei care au construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşanul, Palatul Poporului în care se lefăiesc cei care doresc acum să taie aceste drepturi legitime ale militarilor rezervişti şi alte mii de obiective economice ale României. Prin măsurile luate de Guvernul Boc împotriva armatei din rezervă, dispare o categorie social-profesională se crează premizele unei grave discriminări sociale, militarii din rezervă vor fi aruncaţi în braţele sărăciei...
« In timp de nişte «nesimţiţi» vor depune cu «lacrimi de crocodil» în ochi, pe 25 octombrie, de ziua armatei, coroane de flori la monumentele Eroilor Neamului, noi, militarii din rezervă, şi vă asigur că suntem cu miile, vom depune coroane de flori la Curtea Constituţională, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, instituţii ale statului care acum sunt moarte pentru noi » a mai spus Mircea Dogaru.
Militarii României nu vor pomană, ci doar să li se respecte drepturile legal obţinute de peste 150 de ani. Diminuarea valorii pensiilor este o mare ruşine pentru un popor şi un guvern care ar trebui să-şi aplaude şi să-şi cinstească pe cei care prin jurământ şi-au dedicat viaţa apărării naţiunii, au salvat vieţi şi bunuri la calamităţile naturale, au fost şi sunt gata oricând şi în orice împrejurare să apere integritatea teritorială a României şi libertatea poporului român, când datoria îi va chema.