DREPTUL MEU LA DEMNITATE

“Pentru a-l ucide pe ostaş, nu trebuie să-i iei viaţa, ci demnitatea”… a scris cândva un celebru scriitor italian, ilustrând pensionarea unui ofiţer, care la primirea calului, a armei şi a pălăriei, rămas fără demnitatea care i-a călăuzit viaţa militară, a constatat că viaţa nu-şi mai are rost şi… s-a împuşcat.
Cu ruşine remarcăm că începutul anului 2011, a însemnat pentru Armata României din rezervă, o mare dezonoare, un atac brutal la demnitatea ei, atac în urma căruia mai mulţi ofiţeri şi subofiţei, “au ieşit din sistem pe cale naturală”, ca sa-l cităm pe micul prim ministru - Emil Boc, oameni suferinzi care nu au putut să trecă peste groaznicul şoc provocat tocmai de cel care trebuia să aibă grijă.
Abrogarea Legii nr.164 din 2001, privind pensile militare de stat, şi punerea în aplicare, pe fugă, a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, au produs multă îngrijorare corpului de cadre militare aflate în rezervă şi retragere, corp ale cărui merite în societatea românească nu mai sunt deloc recunoscute de stat.
După ce au trebuit să iese mai mult forţat, din armată, pentru ca România să poată deveni membră a NATO, cadrele militare disponibilizate şi nu numai, se confruntă cu dezonoarea şi ruşinea de a se vedea la mila guvernului cu veniturile înjumătăţite şi puşi pe drumuri.
Prin promovarea nelegitimă (un vot fraudulos în Camera Deputaţilor) şi aplicarea acestei legi, de sorginte comunistă, se cultivă vrajba între corpurile armatei, între armată şi clasa pensionarilor români, considerati greşit si cu duşmănie asistaţii social, povara fondului de pensii fost militar cade acum pe Casa Natională de Pensii.
Hotărârea de Guvern, nr.735 /2010, care stabilea unele norme referitoare la modul de calculare a pensiilor “speciale”a fost anulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar cu o indiferenţă nemaîntâlnită, Guvernul României, deşi a făcut un pas înapoi, la presiunea demonstraţiilor organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, “amânând procesul recalculării cu un an” , a promovat în regim de urgenţă o ordonanţă, care nu schimbă decât noţiunea de “recalculare” cu cea de “revizuire”a pensiilor, fost militare de stat. Principiul după care se calculează pensile rezerviştilor fiind de fapt aceleaşi, unul aşa-zis al contributivităţii…(?)
Nu cuantumurile pensiilor militare îi interesează pe militari, ci pierderea statutului lor militar. Ei nu mai sunt purtători de grade militare, ci devin asistaţi social, care nu se vor mai bucura concomitent cu cadrele active, de creşterea cuantumului soldei de grad şi funcţie, de prevederile Statutului Cadrelor Militare, ci vor privi cu neputinţă spre acel “nepreţuit” punct de pensie.
Trebuie ştiut că acei rezervişti, care în luna ianuarie s-au trezit cu pensiile înjumătăţite în urma unui calcul sumar, făcut pe baza salariului mediu brut pe economie, sunt exact aceia care nu au avut muncă normată, nu au avut carte de muncă, sunt cei care nu au primit nimic pentru serviciul operativ de zi şi de gardă efectuat 24 de ore din 24, şi cei care au sustinut prin munca lor, pe actualii lideri politici ai României la studii gratuite, sunt cei care au dăruit libertate poporului, cei care luptat şi au construit pentru România.
Detaşate sau mutate pe santierele Economiei Naţionale, cadrele militare din rezervă şi retragere, au fost prezente acolo unde au putut ajuta şi unde i-a chemat ţara, datoria. Au fost la construcţia Palatulului Poporului, a barajelor hidrotehnice, a Transfăgărăşanului, la 250 metri sub nivelul mării în minele Anina, Petrila ori în toată Valea Jiului, şi în Bazinul Gorjului la extracţia de cărbune, pe şantierele navale unde s-a construit o puternică flotă maritimă, azi dispărută misterios, pe şantierele de construcţii locuinţe din mai toate oraşele Romaniei, dar şi în cele de irigaţii şi hidroamelioraţii precum şi pe ogoarele ţării la strânsul recoltei. Au mai participat la lichidarea urmărilor cutremurului din 1977, a catastrofalelor inundaţii din 1970 şi 1975, au stat mobilizaţi în tranşee luni de zile, în urma invaziei din august 1968 din Cehoslovacia, ori la aplicaţii şi în poligoane de trageri cu toate categoriile de armament indiferent de anotimp sau starea vremii.
Nimeni nu-şi aminteşte să fi văzut pe cetăţenii Băsescu, Boc, Berceanu, Blaga, Ekstein, Udrea şi camarila, pe aceste şantierele care au adus cu adevărat dezvoltarea şi creşterea economică Romaniei.
Oameni politici au fost văzuţi însă, vânzând Flota României, vânzând bogăţiile naturale ale ţării şi aceea valoroasă economie “necompetitivă - un morman de fiare vechi”, care azi produce zeci de miliarde de euro anual, dar în buzunarele străinilor.
Pensionarilor, fosti militari, după ce le-au fost injumătăţite pensiile, le-au rămas totuşi... “obligaţiile militare”. Armatei din Rezervă îi revine misiunea extra-statutară de acum, de a constitui unităţi şi mari unităţi la mobilizare, pentru că aşa au jurat rezerviştii militari, însă politicienii uită ceva ce nu trebuie uitat niciodată. O armată rănită în onoarea şi demnitatea ei, îşi pierde comandantul care nu i-a apărat-o. Un comandant care nu-şi apără subordonaţii, adică pe aceia care cu preţul vieţii lor trebuie să-l apere în luptă, îşi pierde definitiv şi irevocabil calitatea de... comandant.
Ion ALECSOIU